În compozitia poeziei se disting douã planuri. Primul plan inserã 1-7 strofe ce adîncesc atmosfera singurãtãtii, tristetii melancoliei. În celãlalt plan se includ ultimele 3 strofe ce activeazã starea eului liric datoritã aparitiei iubitei.
Poezia începe cu imaginea unui spatiu mediu al eului liric: perdele, masã, foc, sobã, care de notã atmosfera de intimitate tensionantã. Antiteza „focul pîlpîe în sobã / iarã eu pe gînduri...” determinã o stare emoþionalã bruscã. În camera iluminatã de pîlpîitul flãcãrii din sobã, se proiecteazã chipul prizonierului al amintirilor. Epitetul „perdelele lãsate” ºi verbele „pîlpîe”, „cad”, „tîrîiesc” relevã monotonia, stagnarea timpului în care este cuprins eul liric. Repetiþia ºi aliterata” stoluri, stoluri trec prin minte” determinã inundarea spatiului cu amintiri abundente de dulci fantasme, de dulci iluzii, generînd o stare meditativã, somnolentã.
