❀ Personificarea "hărnicia,răbdarea și simțul artistic îsi dădeau mâna" are rolul de a marca importanța existenței fiecărui element: "hărnicie", "răbdare" și talent artistic pentru a se contura un drum plin de succes în viața oricărui artist.
Relația strânsă între aceste elemente este accentuată de personificarea lor prin imaginea mâinilor umane, care simbolizează uniunea, ajutorul reciproc.
❀ Epitetul "cetățuia [...] cuibărită între stânci" are rolul de a contura o imagine vizuală a cetății care abia se zărește printre stâncile mari.
Această figură de stil poate sugera că cetatea se află sub protecția oferită de stâncile muntelui, astfel, nicio primejdie nu o poate amenința.
❀ Hiperbola "gândul ridicat la cer" are rolul de a marca dorința eului liric de a cugeta asupra unui aspect important prin ridicarea gândului către cer, adică către divinitate (Dumnezeu).
Figura de stil accentuează nevoia salvării eului liric prin imensitatea cerului, lăcaș al divinității, care ar putea răspunde la dilema sa.
❀ Metafora "albinele mănăstirilor adunau cu zor mierea cunoștinței" marchează asemănarea maicilor din mănăstiri cu cea a albinelor din stup, acestea având în comun hărnicia, dedicarea și loialitatea pentru lăcașul în care trăiesc, aceste elemente ajutându-le să dobândească o răsplată -desăvârșirea cunoștințelor.
Această figură de stil are rolul de a accentua adevărata vocație a măicuțelor, care au ca rod pe această lume desăvârșirea cunoștințelor despre Dumnezeu și lume prin rugăciune - mierea cunoștinței.
❀ Metafora "călugării au fost și la noi cei dintâi răspânditori de lumină" are rolul de a contura o realitate a vremurilor trecute, în care călugării au fost primii oameni care știau să scrie și care au oferit oamenilor cărți, sfaturi și învățături scrie despre Dumnezeu, viață, minte și suflet.
Astfel, compararea lor subtilă cu răspânditorii de lumină sugerează că aceștia au oferit lumii cunoașterea.
