Soarele se îndepărta uşor de linia orizontului şi cu cât înainta,cu atât discul lui se micşora , ca o roată mare de foc într-o direcţie de toţi ştiută ..centrul cerului , care din adumbrire deveni mai luminos , proiecta mai intens lumina solară şi ea din ce în ce mai dogoritoare .
Priveam nostalgic spre acest răsărit marin , când deodată veni o pasăre dinspre ceruri şi mă întrebă ce fac aici , cum de n-am plecat încă . Îi explicasem că oamenii nu sunt ca ele , ei nu migrează ..rămân în acelaşi loc . Însă convingerile lor legate de călătorie m-au făcut să plec ..şi am lăsat această lume atât de frumoasă dar stingheră , care mă făcea să mă simt singur pe o alta străină , dar care mă făcea să mă simt unic , sprijinit de forţa necunvâtătoarelor ..şi am rămas acolo , iar la fiecare început de toamnă de pe vechile meleaguri , aveam ocazia să mă reîntâlnesc cu tovarăşele mele păsări călătoare .
Am ajuns umil la concluzia că pentru mine , cel puţin , proverbul ' Tot mai bine e acasă ' este o minciună pură .
