Demult, pe vremea cand oamenii erau foarte puternici, traiau mult, erau cinstiti, nu aveau legi, era un imparat care locuia intr-un palat de clestar.
Veteaz vestit, ajuns la batranete, i se nazare ca steaua din cununa domneasca creste pana il doboara la pamant. Vede in asta semnul ca s-a apropiat caderea sa si era trist caci nu avea decat fete. Isi aduse aminte ca tatal sau i-a lasat patru chei de la camerele de sub palat in care erau inchise patimile omenesti. Ii povesti surorii sale toate acestea si o ruga sa mearga acolo sa afle raspuns la grijile lui. Sora lui merse si descuie pe rand cele patru camere: prima de arama, a doua de argint, a treia de aur si ultima de diamant.
In ultima camera intalni patimile:Zavistia, Ura, Prostia, Furia, Nebunia, care erau inlantuite si intalni apoi Intelepciunia care se plimba libera. Ii povesti intelepciunii de ce a venit iar aceasta ii spuse ce trebuie sa faca imparatul pentru a gasi urmas vrednic pentru a-i lasa imparatia si una dintre fete.
La plecare toate patimile se reped asupra sorei imparatului si o zapacesc incat ea scapa cheile si iese in fuga, in urma ei toate usile raman pecetluite.
Imparatul respecta indrumarile primite de la Intelepciune dar in ziua cand se facea nunta fiicei lui cu urmasul la tron, palatul s-a prabusit fiind devastat de patimile scapate din temnita.
Patimile au ramas stapane peste omenire si printre ele prostia avea un loc de frunte.
