In acea noapte friguroasa de iarna, totul era straniu in incaperea mea mica si intunecoasa. Gandindu-ma la povestile si basmele citite , am adormit.
Tot ce stiu era ca am visat-o pe vestita Craiasa Zapezii, ce statea ca o stana de piatra in fata mea, neclintita. Nu mi s-a parut urata; dimpotriva, avea o fata mai cuminte si mai dragalasa cum nu se putea inchipui, insa era o fiinta rece, deposedata de caldura sufleteasca. Era usoara ca fulgii de nea si se misca neomenesc, rapid, ametitor. Tot ce insemna gheata si frig, o reprezenta.
Ceea ce m-a atras la ea nu a fost rochia albastra, brodata cu fulgi stralucitori, si perlele translucide de la gatul sau de lebada, ci ochii sai. Avea niste ochi pe care nu-i mai vazusem niciodata, si nu erau albastri, ci aveau nuante de rosu, portocaliu si galben, niste ochi patrunzatori in care vedeai mistuitorul foc.
Am zabovit mult alaturi de dansa, dar in cele din urma zorii diminetii m-au trezit, si in lumina geamului de la mica fereastra am vazut-o, si inca si azi parca o mai vad aievea.
Sper ca te-am ajutat, eu am facut-o, imi place sa compun foarte mult, daca nu iti convine ceva mai poti sa shimbi.
