Bunica ,o fiinta draga mie ,care mereu m-a astepta pe prispa casei batranesti,Bunica,un cuvant magic ,care il rostesti cu duiosie,mereu cand pasesti in curtea ei.Bunica mea,era ca o floare care avea un rost pe lume.nu numai ca mirosea a levantica, si ,care te strangea in brate atunci ,cand tu iti varsai pe obraz ,o lacrima care se scurga in mainile dumneaei.Bunica ,un suflet ce mereu cand stateam in poala ei ,imi mangaia fruntea cu blandete,si ma saruta dulce pe obraz,Bunica ,o carte cu povesti ,ce era mereu deschisa ,sa imi povesteasca,Bunica o fiinta care mereu ,iubea tot ce este drag pe lume ,dar mai ales ma iubea pe mine si pe surioara mea.Acum doi ani,cand bunicul meu a urcat sus la ingeri ,bunica a ramas singura.Acum sta vede cum eu cu surioara mea crestem in ochi ei plini de lacrimi de iubire.Bunica fiinta care mereu ne pregatea placinta cu branza ,ce mirosea decand ai pasit pragul casei.Mereu s-a straduit,cu cea a avut sau n-a avut,ne facea cate o prajitura sau macar gogosile ,pe care ea le pregatea cu iubirea din sufletul ei,Acum bunica nu mi este ,Dumnezeu mi l-a luat la el in ceruri ,pentru a avea grija de sufletul ei,Si ma gandesc mereu ,cine imi mai v-a face gogosi sau placinta cu branza ,ce miroseau a parfum.Acum,parca totul nu mai este la fel,fara bunica .
