Sus în deal la mănăstire, Plânge sora-ntr-o grădină, Plânge noaptea şi suspină Dup-a lumii fericire: De când eu eram copilă Sunt de toţi ai mei uitată Şi de rude fără milă În pustiuri lepădată! Fără vină, din născare Mă văzui eu pedepsită, Şi de-a lumii dezmierdare Mă simţii în veci lipsită! În amar trăind de mică, Ochii-mi plâng, sufletu-mi geme, Şi, ca pomul ce jos pică, Viaţa-mi cade fără vreme! Ah! sfârşească-se îndată Astă viaţă de durere! Vie moartea aşteptată Ca o dulce mângâiere! Ce spui, dragă surioară? (Zise hoţul din pădure) Cu-ai tăi ochi ca două mure, Tu, frumoasă lăcrimioară, Tu să mori, dulce minune! Şi de Domnul nu-ţi e frică? Dragă soră tinerică, Fă trei cruci ş-o rugăciune. De vrei ochii să-ţi lucească Într-un rai de veselie, Şi ca floarea din câmpie În piept inima să-ţi crească, Hai cu mine-n codrul verde S-auzi Doina cea de jale, Când plăieşii trec în vale Pe cărarea ce se pierde. Să vezi şoimul de pe stâncă Cum se-nalţă, se izbeşte Peste corbul ce zăreşte În prăpastia adâncă. Iar ciocoiul cum se pleacă De mă vede la potică! Cum, smerit, în genunchi pică Şi de fală se dezbracă! Am doi zmei de bună cale, Doi! nici vântul nu-i întrece! Am tovarăşi doisprezece, Şi la brâu patru pistoale. Am la piept o cruciuliţă Cu lemn sfânt, cu moaşte sfinte, Şi-n piept inimă fierbinte, Ca fierbintea ta guriţă. Am o piatră nestemată Care noaptea viu luceşte, Precum ochiu-ţi ce pândeşte Fericirea depărtată. Lasă tot, neagră chilie, Comănac, mătănii, rasă, Şi de vrei a fi voioasă Ca o zi de voinicie, Vin în lumea fericită Cu voinicul ce te cheamă, Căci cu dânsul nu e teamă De-a mai fi călugărită! De-a mers sora, nu e ştire; Iar de-atunce prin grădină Nici nu plânge, nici suspină Nimeni-n deal la mănăstire.
