Răspuns :
Era o zi frumoasa de toamna, la scoala, alergam si ma distram toate pauzele.Acasa, cum ajungeam imi lasam ghiozdanul si uniforma si ieseam afara...Dar, timpul a trecut si a trecut, m-am casatorit si trebuia sa merg la munca si sa am grija de familie, apoi au aparut si copii mei care imi ocupau cel mai mult timp, sotia se juca cu ei.Dar, dupa catva timp mi-am dat seama ca imi pot ocupa mai mult timp pentru ei si inca sa mai simt copilaria care statea inchisa doar in sufletul meu... Asa mi-am dat seama ca nu e prea tarziu sa fi copil.
Intr-o zi pe cand imi faceam temele am luat o pauza de la scris si m-am dus sa ii spun mamei sa ma ajute cu temele.Insa mi-a spus ca,chiar daca acele teme i se pareau si ei grele cand era de varsta mea le facea de bucurie nu pentru ea ci pentru faptul ca stia ca la un moment dat cand va creste ii va fi dor sa faca acele teme si ii va fi dor de scoala pentru ca asa cum imi spunea ea sa cresti este o povara pentru ca nu vei mai fi un copil inocent ,nu vei putea sa atingi soarele adica atunci cand te prefaceai la apus in gradina ca esti regele lumi si soarele e sceptrul tau.mi-a spus ca ii este dor de acele zile in care putea sa fie oriunde dorea ea pe pamant in absolut orice loc ajutandu-se doar de putina imaginatie si imi spunea sa ma bucur si eu la randul meu de acele teme si sa nu doresc sa cresc mare asa cum vor multi copii pentru a scapa de scoala.Imi spune sa am grija cum imi folosesc copilaria sa am grija de ea,sa fac din ea tot ce e mai bun pentru ca odata ce a trecut nu se mai intoarce niciodata.