Azi-maine sunt 15 ani de cand ne-am despartit, 15 ani in care m-am
gandit constant la dumneavoastra ca fiind unul din oamenii care m-au
influentat decisiv in alegerile facute de-a lungul vietii. M-ati invatat
ca trebuie sa tin capul sus, ca nu trebuie sa-mi fie niciodata rusine
de ceea ce sunt si ceea ce aleg sa fac, ca frumusetea unei femei vine
din interiorul ei si ca e foarte important sa cred in mine mai mult
decat cred altii. Cum ar veni, doar lucruri bune.
Ma gandesc acum cu regret la orele de istorie la care faceam orice
altceva decat sa va ascult. Ce-mi pasa mie de Mihai Viteazu, de
bisericile evanghelice, de momentele in care Stefan cel Mare hotara sa
mai faca o biserica frumoasa si impunatoare in Moldova. Calugarii
cistercieni? In primul rand ca nu puteam sa retin numele, eram prea
ocupata sa invat toate versurile de pe noul album Bon Jovi, stiti ca
Monica imi facea capul patrat in fiecare zi cu Jon asta, ca n-aveam
incotro si trebuia sa stiu si eu la fel de multe ca si ea.
Mai tineti minte cand dadeam teza la istorie? Niciodata nu invatam
nimic temeinic, doar cateva informatii care sa ma ajute sa dezvolt
frumos lucrarea pentru ca, oricat de putin stiam, intotdeauna scriam 3-4
pagini de caiet studentesc, pe care il predam mandra la finalul orei de
teza, de parca descoperisem vreun pergament egiptean. Si mai tineti
minte cand ne aduceati tezele? Sunt convinsa ca va venea sa va tavaliti
pe jos de ras, ca unii dintre noi n-aveam nicio treaba cu materia asta,
dar stiati ca suntem pasionati de altele, asa ca ne tratati cu
indulgenta. Timp de 4 ani ori 3 trimestre, teza mea la istorie a avut o
singura nota si o singura explicatie: “Oltita, draga, 7. Iar ai facut
eseu istorico-filozofic.”
V-ati chinuit sa ne bagati istoria in cap. Cu unii ati reusit, cu
unii nu, desi orele de istorie erau o placere, ma surprindeam de multe
ori urmarindu-va cat de frumos stiti sa povestiti, cata pasiune aveti in
ochi, zambetul acela pe care il aveati de fiecare data cand ne spuneati
de cate un moment istoric care va placea foarte tare: aproape
imperceptibil, cu coltul gurii usor ridicat a nostalgie.
Doamna diriginta, sa stiti ca cineva acolo sus v-a razbunat. Cata
istorie am mancat pe paine in ultimii doi ani, nici nu va puteti
imagina. Da, eu, aia care facea orice altceva la orele de istorie, a
ajuns sa caute informatii inclusiv prin arhivele bibliotecilor, ca sa
afle lucruri pe care le-ar fi putut afla foarte usor in cei 4 ani de
istorie in liceu. Regret ca nu v-am ascultat atunci, cand ne spuneati
“cititi, macar o data, nu stiti cand o sa va foloseasca.” Desigur, noi
eram atoatestiutori si eram siguri ca n-are cum sa ne foloseasca in
viata treaba asta cu istoria.
N-am un motiv special pentru care v-am scris toate astea, insa e
foarte interesant cum te aduce viata in situatii pe care nu le credeai
posibile. Si cred ca am vrut sa las scris undeva ca va multumesc pentru
acei ani frumosi, dar pe care n-am stiut sa-i fructific asa cum ar fi
trebuit.
