Furnicile se hrănesc într-o varietate de moduri.Unele vânează alte insecte. Furnicile vânează și obțin hrana de la un număr de insecte sociale incluzând alte furnici. Unele specii sunt specializate în vânarea termitelor (Megaponera și Termitopone), în timp ce altele (Cerapachyinae) vânează alte furnici. Unele termite (d.e. Nasutitermes corniger) formează asocieri cu anumite specii de furnici pentru a ține departe alte specii de furnici prădătoare. O anumită viespe tropicală ( Mischocyttarus drewseni) îmbracă pedunculul (pedicelul) cuibului cu o chimicală care îndepărtează furnicile. S-a sugerat că multe viespi tropicale și-au construit cuiburile lor în copaci și le-au acoperit pentru a le proteja de furnici. Unele fără ac (Trigona și Melipona) folosesc arme chimice împotriva furnicilor.Altele colectează și se hrănesc cu cadavre de insecte și alte rămășițe comestibile. Pe lângă apărarea împotriva prădătorilor, furnicile trebuie să protejeze coloniile lor de patogeni. Unele lucrătoare mențin igiena coloniei prin activități incluzând necroforia. Acidul oleic a fost identificat ca fiind compusul eliberat de furnicile moarte care declanșează comportamentul necroforic în cazul unor furnici (Atta mexicana), în timp ce alte lucrătoare (Linepithema humile) reacționează la absența chimicalelor caracteristice (dolichodial și iridomyrmecin) prezente în epiderma suratelor lor vii.Alte furnici ,,cresc’’ anumite insecte (afide,carabusi, mealy, unele omizi) pe care furnicile le ,,mulg” pentru a obține un lichid dulce, un fel de miere extraflorală.Unele furnici colectează seminteAlte furnici cresc și se hrănesc cu grădini uriașe de fungi (ciuperci).Comportamentul numit trofilaxie desemnează acel comportament în care lucrătoarele care au găsit hrană lichidă în afara cuibului o împart cu suratele lor, a căror responsabilitate nu le îngăduie să părăsească cuibul în căutarea hranei. Furnicile ,,furajere’’ (foraging ants) depozitează hrana lichidă în ,,cropul’’ lor. Când o furnică flămândă se întâlnește cu o surată care se întoarce de la căutarea hranei în afara cuibului, cea dintâi o lovește pe cea din urmă cu antenele peste cap. Cele două furnici se poziționează astfel încât gurile lor să se atingă. Cea posesoare de hrană lasă o picătură din hrană depozitată în crop să intre în gură sa și apoi în gura celeilalte furnici. Trofilaxia permite mâncării să circule cu repeziciune înăuntrul coloniei.
