Via din jurul casei gemea aproape perceptibil sub greutatea ciorchinilor de struguri imenși. Unul lângă altul, atârnați ca niște candelabre naturale printre frunzele veștede, strugurii mă îmbiau să-i culeg și să-i gust negreșit. Strânse în ciorchini de diferite forme, boabele mari și cărnoase, pline de parfum și aromă, se aseamănă cu niște stupi de albine. Asemeni acestora și struguri sunt plini de dulceață și nectar, esențe care îmbată cu siguranță simțurile oricărui om.
După ce am mâncat pe săturate din bogăția rodelor viței de vie a venit și momentul culesului. Trebuie să recunosc că activitaeta în sine nu este la fel de entuziasmantă ca degustatul boabelor aromate, dar cu gândul la mustul pe care îl vom face ulterior m-am pus și eu pe cules. În câteva ore, împreună cu părinții mei, am epuizat subiectul culesului viei. În tot acest timp, grămada de struguri culeși creștea văzând cu ochii. Tocmai când mă gândeam că nu am văzut atât de mulți struguri la un loc niciodată, tatăl meu mi-a confirmat gândurile, exclamând bucuros: "Acesta a fost un an grozav! Nu cred că am scos atât de mulți struguri în niciunul din anii trecuți!"
