Răspuns:
Avem senzaţia că meseria de părinte e foarte grea. Că răbdarea noastră e tot timpul pusă la încercare şi că orice am face cel mic tot nu ne ascultă şi tot nu vrea să înţeleagă că ceea ce îi cerem noi e „spre binele lui”. Ne privim poznaşul după ce a făcut o boacănă întrebându-ne „cum a putut, cum i-a trecut aşa ceva prin cap?”. Rareori încercăm să ne punem în papuceii lui şi să înţelegem cum se vede fapta din cealaltă parte sau cât de greu e să trăieşti într-o lume în care nimeni nu pare să te înţeleagă. Te superi şi plângi şi ţi se spune că nu ai de ce să faci asta, lucru care nu te ajută să te simţi cu adevărat mai bine. Dimpotrivă, te simţi şi mai prost pentru că eşti slab când cei mari îţi sugerează că ar trebui să fii tare, iar tu chiar suferi când toţi ceilalţi au senzaţia că e doar ceva lipsit de importanţă. Nu trece mult şi afli că joaca ta nevinovată putea să ducă la un accident grav (oare?), că celălalt te acuză că l-ai lovit intenţionat când tu nu ai făcut decât să fii în locul nepotrivit la momentul nepotrivit. O suni apoi pe mama care ştii că te va crede şi te va apăra, dar mama are un ton acuzator şi îţi spune că „sigur ai făcut tu ceva în neregulă” – acum ştii sigur că e dezamăgită de tine şi că eşti cel mai rău copil din lume.
Ai fost lăsat singur în tabără şi eşti mulţumit pentru că te vei descurca precum un om mare, dar plânsul te apucă de dor, ceilalţi copii râd când nu-ţi găseşti lucrurile şi eşti sigur că toată lumea te urăşte. Iar când e joaca mai faină şi tu te simţi ca un erou pentru că ai reuşit să muţi din loc pietrele acelea cumplit de grele… na că eşti pedepsit!
Nu vrei să fii mai prejos decât ceillaţi şi ţi se pare grozav că poţi folosi cuvinte urâte, aşa cum face şi tata când se enervează la volan. Doar că pe tata nu-l pedepseşte nimeni niciodată şi tot se uită la televizor. Tu trebuie să stai cu porţia la calculator în timp ce mama se joacă de dimineaţa până seara şi nu înţelegi de ce ea are voie şi tu nu, nici măcar o jumătate de oră în plus.
Şi vai, puiul acesta de căţel pe care l-ai găsit e animalul sufletului tău, de care tu singur vei avea grijă toată viaţa, îl vei spăla, îl vei iubi, îl vei hrăni şi îl vei plimba, de ce nu te poate să te creadă nimeni?
Ia uite, fetiţa aceea s-a lovit şi toată lumea e în jurul ei, dacă te gândeşti bine parcă te doare şi pe tine burta, cu siguranţă că meriţi la fel de multă atenţie. E tare greu să fii copil. E greu să te adaptezi şi să înţelegi cum gândesc oamenii mari. Ba, mai mult de atât, îţi e imposibil să le faci vreodată pe plac. Şi de cele mai multe ori nu înţelegi ce ai făcut rău şi de ce ai fost pedepsit. Pentru că oamenii mari sunt ocupaţi şi nu au timp să îţi explice. Iar ţie ţi-e şi frică să recunoşti că nu ai înţeles, pentru că sigur vor crede că eşti prea mic şi prostuţ…
Explicație:
