E dimineață. Mașinile trec în viteză pe lângă mine, iar zgomotul persoanelor care se înghesuie pe străduțele mici ale Clujului în drum spre job îmi ajunge la urechi, dar se estompează în fundal iar mintea mea rămâne focusată pe un singur gând: azi nu trebuie să întârzii, nu, azi nu pot sa întârzii. Ajung in fața facultății, îmi scot telefonul din buzunar și constat cu ușurări că mai am două minte până la începerea primului curs. Agitată și puțin emoționată urc scările facultății și îl rog pe portar să îmi arate în ce direcție se află sala 13. Portarul îmi arată, îi mulțumesc și mă grăbesc să găsesc sala. O ușă mare de lemn se află acum între mine și prima mea tangență cu viața de student, cu visele mele, cu viitorul meu. Inspir adânc și apăs ușor clanța din fața mea. Sala e mai mică decât mă așteptăm și mă cam îndoiesc că toate visele noilor mei colegi ar putea încăpea în ea, dar sunt sigură că visul meu se afla undeva pe aici, poate pierdut prin spate printre alte vise. E ciudat că toți oamenii din sala asta vor avea pentru un interval de timp un viitor asemanator cu al meu, dar am să încerc să nu mă gândesc la ce ne va rezerva viitorul, cel puțin nu pe moment. Îmi salut noii colegi și mă așez în a doua bancă de la geam. În timp ce aștept sosirea profesorului mă uit în jur, mulțumită de deciziile pe care le-am luat, decizii care m-au adus unde sunt acum. Inspir adânc și zâmbesc. Da, sunt fericită.
