Povestirea Inspectiune intra in categoria naratiunilor tragice si exploreaza zona reactiilor obscure ale individului. Atitudinea personajului principal al povestirii - dl. Anghelache, manuitor de bani publici intr-o mare administratie, aflat in privinta onestitatii mai presus de orice banuiala -, la aflarea evenimentului care a bulversat intreaga lume a functionarilor publici (delapidarea unei importante sume de bani de catre un coleg de breasla si fuga acestuia in America), ii socheaza pe colegii cu care comenteaza intamplarea intr-o berarie, spatiu obisnuit de dezbatere in prozele lui Caragiale. Pe masura ce naratiunea inainteaza, groaznicele banuieli si nedumerirea colegilor eroului il afecteaza si pe cititorul care asteapta o explicatie a finalului tragic al povestirii. Insa, ca si personajele, cititorul nu o primeste, pentru ca "nenea Anghelache, intins pe masa de la morga, cuminte, n-a vrut sa raspunza". Si este normal sa fie asa, o data ce intentia autorului a fost sa ne infatiseze misterul si, implicit, incomprehensibilul legat de reactiile individului. Strategia locurilor goale este binevenita si in finalul acestei povestiri. Nu o posibila explicatie a naratorului ar fi interesanta aici. Caragiale tinteste mai sus. El doreste sa-si asigure cooperarea cititorului, sa-l introduca in miezul problematicii, poate in acelasi spirit al "divortului" de teoria identificarii lumii operei literare cu realitatea, pe care autorul il practica in mod consecvent.
