va roggg din tot sufletul meu povestiți acest text va implorrrrrrrr este urgentt
amintiri din copilărie de Ion Creangă
Stau câteodată și-mi aduc aminte ce vremi și ce oameni mai erau în părțile noastre, pe când incepusem și eu, drăgăliță-Doamne, a mă rădica băiețaș la casa părinților mei, în satul Humuleștii, din targ drept. peste apa Neamțului; sat mare și vesel, impărțit în trei părți care se țin tot de una: Vatra Satului, Delenii și Bejenii. Ş-apoi Humuleştii şi pe vremea aceea nu erau numai aşa un sat de oameni fără căpătăiu, ci sat vechiu răzāşesc, intemeiet în toată puterea cuvântului; cu gospodari tot unul și unul, cu flăcăi voinici și fete måndre care știau a învârti și hora, dar și suveica", de vuia satul de vätale* în toate părțile; cu biserică frumoasă și niște preoți și dascăli și poporăni ca aceia, de făceau. mare cinste satului lor. Și părintele loan de sub deal, Doamne, ce om vred- nic și cu bunătate mai era! [.] a Ilioaiei, dascalul bi- sericii, un holteiu* zdravan, frumos si voinic, si sfatuia pe oameni sa-si deie copiii la invatatură. , un bătet prizārit", rușinos și fricos și de umbra mea. (Seovență din fimul Amintiri din copilanie, regia Elisabeta Bogdan, 1964) Și cea mai dintâi școlăriță a fost insăși Smărandița po- pii, o zgâtie" de copilă ageră la minte și așa de silitoare, de intrecea mai pe toți baieții și din carte, dar și din nebunii. Insă părintele mai în toata ziua da pe la școală și vedea ce se petrece. Și ne pomenim intr-una din 28 de zile că părintele vine la școală și nu aduce un scaun nou și lung, și după ce a întrebat pe dascăl care cum ne purtăm, a stat puțin pe gånduri, apoi a pus nume scaunului Calul Balan și l-a lăsat în scoală. În altă zi ne trezim că iar vine părintele la școală cu moș Fotea, cojocarul satului, care nu aduce dar de școală nouă un dräguț de bicitișor de curele, împletit frumos; și părintele i pune nume Sfantul Nicolai, după cum este și hramul bisericii din Humulești. Apoi poftește pe mos Fotea că, dacă i-or mai pica ceva curele bune, să mai facă așa, din când în când, câte unul, și ceva mai grosuț, dacă se poate. Bădița Vasile a zámbit atunci, iară noi, școlarii, am rămas cu ochii holbați unii la alții. Și a pus părintele pravilă* și a zis că în toată såmbăta să se procitească* băieții și fetele, adică să asculte dascălul pe fiecare de tot ce-a invățat peste săptămână, și câte greșeli va face să-mi insemne cu cărbune pe ceva, iar la urma urmelor, de fiecare greșală să-i ardă școlarului câte un Sfânt Nicolai. Atunci copila părintelui, cum era sprințară și plină de incuri", a bufnit de râs. Păcatul ei, sărmană! Ia, poftim de incalecă pe Balan, jupâneasă! stăruința lui moș Fotea și a lui bădița Vasile, Smărăndița a mancat papara", și pe urmă ședea cu mânile la ochi și plangea ca o mireasă, de sărea cămeșa de pe dânsa. Noi, când am văzut asta, am rămas înlemniți. Iar părintele, ba azi, ba mâne, aducând pitaci și colaci din biserică, a impărțit la fiecare, de îmblânzit, și treaba mergea strună; bäieții schimbau tabla în toate zilele, și sâmbăta procitanie. Nu-i vorbă, că noi tot ne făceam felul, așa, câteodată; căci din bătul în care era așezată fila cu cruce-ajută și buchile scrise de bädita Vasile pen- tru fiecare, am ajuns la trătaji", de la trătaji la ceas- lov, s-apai, dă, Doamne, bine! In lipsa părintelui și a dascălului intram în țintirim", fineam ceaslovul deschis și, cum erau filele cam unse, trageau muștele și bon- darii la ele și, când clämpăneam* ceasłovul, câte zece- douăzeci de suflete prăpădeam deodată - potop era pe capul muștelor! Intr-una din zile, ce-i vine părintelui, ne (Secverită din filmul Amintiri din coplarie, regia Elisabeta Bogdan, 1984) caută ceasloavele, și când vedeți așa săngerate cum erau, iși pune mânile în cap* de năcaz. Și cum află pricina, începe a ne pofti pe fiecare la Bälan, și a ne mângâia cu Sfântul lerarh Nicolai pentru durerile cu- muște și care din pricina noastră au pătimit.
