Răspuns:
În cutia cu pălării vechi sta un urs, de catifea. Dacă nu era galben ca floarea-soarelui, el ar fi fost fioros și podul întreg ar fi tremurat de frica lui. Aveam în pod doi berbeci năpârliți, trei vaci fără picioare și un armăsar, care sta în pod fiindcă era de lemn, și vopsit cu pensula verde. Dar ursul era galben și culoarea asta micșorează seriozitatea lucrurilor, nu sperie pe nimeni și au luat-o florile pentru ele. Şi mai avea ursul doi ochi de sticlă, care se uitau drept în tavan. Domnișoara cusătoreasă îmbrăcând ursul, din șase petice croite frumos, cred că s-a înșelat când a trebuit să-i puie și ochii, greșind cutia ochilor de urs și luând dintr- altă cutie doi ochi de porumbiel. Un urs se cere încruntat: ursul nostru din pod se uita cu bunătate.
Ursul stătuse jos, în casă, doi ani întregi, și ajunsese atât de stricător, încât am fost nevoit să-l pui deoparte, în singurătate, și el s-a trezit în cutia de pălării, numai după ce începusem zadarnic fel de fel de mijloace de îndreptare. Croind ursul din fața unei scurteici, moștenită de la o cucoană bunică, croitoreasa nu se gândise că, fără să vrea, îi dă, prin potrivirea mădularelor, niște năravuri, pe care nici scurteica, nici catifeaua nu le avuseseră în timpul lor. Tatăl urșilor, care umblă nevăzut prin lume și îngrijește în munți de copiii lui, săpându-le peșteri, răsturnând iarna câte un pietroi pe bârloage, spălându-i în somn, pieptănându-i și tăindu-le unghiile cu un fierăstrău de argint, face ce face și trece și pe la urșii de pâslă, pentru copii, și le dă câte un crâmpei de nărav.
Ursul nostru se nărăvise să fure, și nu fura altceva decât bomboane, ciocolată, dulceață, fructe și rahat. Când tătuțu aducea o cutie cu lucruri dulci, ursul mirosea și golea numaidecât cutia, fără să-l vadă nimeni.
— Cine a mâncat ciocolata?
— U’su, răspundea băiatul, ridicând din umeri. Nu mai e.
— Dar cutia cu bomboane englezești?
— U’su, răspundeau fata și băiatul.
Îl văzuseră amândoi. L-au prins de câteva ori cu cutiile în brațe, fugind subt canapea. L-au și bătut. Odată i-au rupt o ureche de bumbac. Doi ani de zile ursul a mâncat toată dulceața de zmeură și de chitră, caisele verzi, nucile, șerbetul. Însă el nu mânca tot borcanul, lua câte puțin, ca să nu se cunoască, scotea câte un pumn de bomboane, câteva bucăți, și le mânca pe toate, cu încetul.
Așa s-a făcut că am trimis hoțul în pod, ca să-l pedepsim și să cruțăm dulcețurile copiiilor. Însă el fură și acum. Vine din pod. Noi nu l-am întâlnit niciodată pe scară, se ferește de noi, însă copiii l-au văzut de mai multe ori cum vine, cum deschide dulapul, cum desface borcanele și cutiile, cum le găsește și cum fuge îndărăt. De copii, ursul nu vrea să se ferească. Strămutarea lui în pod a fost cu atât mai bine venită cu cât învățase de la urs să mănânce zahăr, și mielul cu părul creț. Şi de la miel a învățat și mingea să pape dulceață furată, cofeturi, cozonac și prăjituri. Ba mi se pare că ursul niciodată nu a mâncat ce mănâncă acum toate mingile, care înconjoară borcanele și cutiile și sug din ele tot.
Tătuțu nu bate ursul, nici mielul, nici mingile, pentru că el știe că trebuie să crească și lasă dulapurile descuiate, cutiile cu capacul nițel ridicat, borcanele cu țipla nelegată, pentru că mingile nu au degete ca să dezlege sfoara și să descuie dulapul. Totuși, într-o zi, tătuțu o să se puie la pândă, chiar în dulap. Când ursul și mielul vor veni cu lingurița în lăbuță ca să se înfrupte, o să-l găsească pe tătuțu între borcane. Şi atunci nu știu care din trei va fugi mai repede speriat: mielul, ursul, ori tătuțul.
a. In afară de ursul de catifea, în podul casei se mai află doi berbeci năpârliți, trei vaci fără picioare și un armăsar
b. Culoarea galbenă a ursului semnifică :floarea-soarelui ceea ce micsoreaza seriozitatea lucrurilor
c. Näravul ursului de catifea constă în furt
d.Alimentele care dispar din casă sunt :bomboane, ciocolată, dulceață, fructe și rahat
e. Mielul cu păr cret învață de la urs sa manance zahar.
f. Dacă tatăl ar pândi hoțul, s-ar putea să fuga speriat.
