A fost odată ca niciodata,într-o pustie mare un pustnic, şi statea singur singurel. Vecinii lui erau fiarele pădurilor. Şi aşa era de marinimos la Dumnezeu, încât toate animalele i se închinau, când se intalneau cu el.Într-o zi se duse pustnicul pe marginea lacului , care se varsa pe-aproape de coliba lui, şi a vazut că vine pe apă un sicriaş smolit şi încleit bine, şi auzi un orăcăit de copil ieşind dintr-însul.Stătu puţin de cugetă şi, după ce făcu rugăciune, intră în apă şi trase cu o prăjină sicriaşul la margine. Când deschise, ce să vază în el? Un copilaş ca de vro două luni; îl scoase din sicriu şi cum îl luă în braţe tăcu.Acest copil avea un baier atârnat de gât. Şi, dacă îl luă, văzu că într-însul era o scrisoare, o ceti şi află că copilul de faţă este lepădat de o fată mare de împărat, care alunecase şi ea în valurile lumei şi, care, de frica părinţilor, lepădă copilul, îl puse în secriaş şi-i dase drumul pe gârlă, lăsându-l în ştirea lui Dumnezeu.Sarmanul pustnic voia din toată inima să crească pruncul ce-i trimisese Dumnezeu, dară când se gândi că n-are cu ce să-l hrănească îl podidi un plâns de nu se mai putea sfârşi. Căzu în genunchi şise ruga la Dumnezeu, şi dintr-o data răsări, măre, dintr-un colţ al odaiei sale o viţăd-de-vie, şi imediat crescu şi se înălţă, până ce ajunse la inaltimea acoperisului casei.Pustnicul căută strugurii şi ii vazu, unii copţi, alţii pârguiţi, alţii aguridă şi alţii tocmai în floare; imediat lua şi il hrani pe copil, şi văzând că-i mănâncă, se bucură peste masura si se grabi sa-i multumeasca lui Dumnezeu. Cu struguri a crescut copilul până cea inceput să mănânce şi alta mancare.Indata ce crescu copilul,pustnicul se apuca sa il invete sa scrie,sa citeasca si cel mai imoprtant sa vaneze ca mai apoi sa supravietuiasca
SFARSIT
Sper ca te-am ajutat!
