Topirceanu, Rapsodii de primo
b.,
Astă dată plecară noaptea. Ei fugeau cum fug
razele lunii peste adâncile valuri ale mării, fugeau
prin noaptea pustie și rece ca două visuri dragi; ci
prin fuga lor auzeau miautele lungi şi îndoite ale
motanului din vatra castelului. Apoi li se păru că nu
mai pot merge, asemene celor ce vor să fugă în vis
şi cu toate aceste nu pot. Apoi un nor de colb î
cuprinse, căci Genarul venea in fuga calului, de
rupea pământul.
Fata lui era înfricoşată, privirea cruntă.
Fără de-a zice o vorbă, el apucă pe Făt-Frumos şi-
azvárli în nourii cei negri și plini de furtună ai
cerului. Apoi dispăru cu fată cu tot.”
(Mihai Eminescu, Făt-Frumos din lacrimă)
140​