Răspuns:
Fantezia a împrumutat de mult timp ideea unei „alte lumi” din mitologie, legendă și religie. Raiul, Iadul, Muntele Olimp, Valhalla sunt toate „universuri alternative” diferite de tărâmul material familiar. Fantezia modernă de multe ori prezintă conceptul ca pe o serie de planuri de existență în care legile naturii sunt diferite, permițând fenomene magice de un anumit fel în anumite planuri. Acest concept a fost constatat, de asemenea, în mitologia hindusă antică, în texte precum Purana[1], în care realitatea alternativă este descrisă ca un număr infinit de universuri, fiecare cu zeii proprii. Similar în literatura persană, „Aventurile lui Bulukiya”, o poveste din O mie și una de nopți, descre cum eroul principal, Bulukiya, învață despre lumi/universuri alternative care sunt similare, dar totuși foarte diferite de propriul său univers.[2].
În alte cazuri, atât în fantezie cât și în science-fiction, un univers paralel este o altă realitate materială unică și co-existența sa cu cea a noastră este doar o justificare pentru a aduce un personaj din realitatea autorului în realitatea fanteziei, cum ar fi în „Cronicile din Narnia” de C. S. Lewis sau chiar în călătoria dincolo de reflecție în cele două lucrări principale ale lui Lewis Carroll. Sau această realitate unică o poate invada pe cea a noastră, de exemplu în „The Blazing World” de Margaret Cavendish unde eroina trimite submarine și „oameni pasăre” înarmați cu „pietre de foc” prin intermediul portalului din Lumea lor de Flăcări pe Pământ pentru a face ravagii în rândul dușmanilor Angliei. În dark fantasy sau horror, lumea paralelă este adesea o ascunzătoare pentru lucruri neplăcute, și, adesea, protagonistul este forțat să se confrunte cu efectele acestei lumi care se scurg spre propria sa realitate, așa cum se întâmplă în cele mai multe dintre lucrările lui H. P. Lovecraft sau în seria de jocuri video Doom. În astfel de povești, natura acestei alte realități este de cele mai multe ori misterioasă, cunoscută doar prin efectul acesteia asupra lumii noastre.
Conceptul a apărut în afara mecanicii cuantice, așa cum apare în povestirea lui Jorge Luis Borge „El jardín de senderos que se bifurcan” publicată în 1941 înainte de inventarea termenului de „interpretarea mai multe lumi” a lui Hugh Everett . În poveste, un sinolog[3] descoperă un manuscris al unui scriitor chinez în care aceeași poveste este relatată în mai multe moduri, adesea contradictorii, și apoi explică vizitatorului său (nepotul scriitorului) conceputul de timp relativ care seamănă cu o „gradină cu poteci bifurcate”, unde lucrurile se întâmplă în paralel într-o infinitate ramificată de moduri. Unul dintre primele exemple în domeniul științifico-fantastic este povestirea „Random Quest” de John Wyndham în care un om, după ce se trezește în urma unui șoc provocat de un accident în laborator, ajunge într-un univers paralel unde nu a avut loc cel de-al doilea război mondial cu toate consecințe care decurg de aici privind viata sa profesională și personală și începe să caute toate informațiile pe care le-ar putea folosi pentru a se întoarcere în propriul său univers.
