Răspuns:
Cât de uimitoare pot fi, uneori, necuvântătoarele! Știu că doar omul este considerată ființă rațională, dar sunt momente în care te întrebi dacă nu cumva și animalele simt ca noi, doar că nu pot să exprime asta!
N-o să uit niciodată întâmplarea din vara anului trecut, atunci când, împreună cu familia, ne-am mutat din apartamentul nostru cochet la fosta casă a bunicilor de la poalele Munților Buzăului. Ne-am simțit mult mai bine la țară decât închiși în casă, dar atunci s-a întâmplat ceva care ne-a făcut pe toți să-l privim cu alți ochi pe Bruno.
Poate că vă întrebați cine e Bruno. Ei bine, nu este altul decât câinele labrador mulțumită căruia fratele meu mai mic este încă în viață. Are doi ani și deja a săvârșit prima lui faptă eroică. Atunci când l-am primit era un boț de carne, de culoare cafenie, cu niște ochi negri și umezi care parcă cerșeau iubire, cu o piele fină precum catifeaua și cu niște lăbuțe fragile ca bețele de chibrit.
Dar să revenim la întâmplarea de vara trecută. Într-una din zilele toride ale lui Cuptor, eu, Ana și Rareș am mers să ne scăldăm la râu. Fratele meu, care e mereu pus pe șotii, se tot prefăcea că se duce la fund, că se îneacă, deși apa era foarte mică acolo unde ne scăldam și niciun pericol nu părea să ne amenințe.
La câteva minute îl văd pe Rareș câțiva metri mai încolo, dând din mâini și strigând: „Ajutor, ajutor!, în timp ce părea că se duce la fund. Eu și soră-mea, Ana, ne-am amuzat:
– Azi, Rareș are chef de glume! zic eu.
– Văd, răspunse soră-mea. Cred că ar trebui să se facă actor, la cât de bine se preface.
– Nu e idee rea, continui eu, dar înainte să sfârșesc propoziția simt pe deasupra mea blana lui Bruno, care ne veghea de pe mal și care, cu o viteză uluitoare, a plonjat în râu ca o rachetă scăpată de sub control.
Când ne-am uitat înspre locul unde se scălda Rareș am fost și mai uluiți: Rareș aproape că se scufundase de tot și abia mai reușea să respire! Eu și Ana am început să plângem și, încercând să-i sărim în ajutor, am realizat că acolo apa era mult mai adâncă. Rareș nu se prefăcea, ci ne cerea ajutorul!
Din fericire, Bruno a simțit pericolul și, într-o clipită, a înotat până la el și l-a scos la suprafață, împingându-l cu botul înspre mal. Rareș fusese în mare pericol, dar nu eu și Ana am reușit să-l salvăm, ci inteligența și instinctul unui câine bun și devotat! A fost momentul în care toți am înțeles cât de norocoși suntem să avem un cățel ca Bruno..
Explicație:
ceva de genul, mai incearca sa schimbi cateva cuvinte
