Sunt melancolic. Deci sunt stupid. Sunt lipsit de voinţă, de virilitate, de personalitate. De ce să fiu melancolic? Pentru că soarele străluceşte printre copacii fără frunze?
Trebuie să mă cunosc.Trebuie să ştiu odată cine sunt şi ce vreau. Am amânat mereu lucrul acesta, pentru că îmi era frică. Mi-era frică că nu va izbuti să-mi lumineze sufletul sau că lumina ce va aluneca asupra-i să nu mă îndurereze.
Voiam să trec printre semeni neluat în seamă. Să fiu crezut un adolescent urât şi plicticos, şi, cu toate acestea să am cugetul şi sufletul desprinse din stâncă.
Sufletul meu este aspru, vast și senin. Înapoia mea îi bănuiesc pe ceilalți. Înainte simt fluturări de meniri.
Aş vrea să scriu cine sunt, şi nu ştiu. Am scris caiete multe ca să descopăr. N-am izbutit. Romanul meu va fi un roman cu eroi ciudaţi. Sufletele lor nu vor fi liniare, dintr-o singură bucată. Eu n-am întâlnit până acum un asemenea suflet printre adolescenţi. Dar nu-mi voi putea analiza personajele, pentru că nu le cunosc. Nu le pot înţelege adâncurile sufletelor. Mă privesc. Privesc în mine.
