Răspuns:
1 Decembrie 1918 înseamnă pentru români izbânda dreptului şi a dreptăţii, câştigate cu atâtea dureri şi trudă. Izbucnind în iulie 1914 primul război mondial.
I.C. Brătianu, primul ministru de atunci al României vechi, cel mai mare bărbat politic pe care l-au dat românii în secolul XX, a avut sfânta viziune că noi ne putem folosi de teribila conflagraţie pentru a ne aduna cu toţii la un loc. Şi a angajat ţara în război de partea puterilor Antantei (Anglia, Franţa, Rusia, Italia, din 1917 SUA), dar nu oricum, ci condiţionat; după doi ani de tratative, guvernul unei ţări mici şi nedezvoltate, dar bogate şi cu un potenţial uman viguros, reuşea să-i condiţioneze pe cei mari şi puternici să garanteze României, prin tratat oficial şi solemn, dreptul la reîntregire naţional-statală. Sfârşitul războiului, în noiembrie 1918, i-a aflat pe români în tabăra învingătorilor şi astfel a fost posibilă unica zi de 1 Decembrie. Dar jertfele şi distrugerile plătite de popor şi tară doar în anii războiului au fost nemaiîntâlnite: 800.000 de oameni din armată şi din populaţia civilă au fost ucişi de inamic sau au fost seceraţi de foamete, frig şi epidemii, respectiv 11 la sută din populaţia tării vechi; teritoriul naţional a fost teatru de război, bogăţiile noastre, iarăşi, au fost barbar jefuite de nemţi, austrieci, unguri, bulgari, turci. Li se adaugă pierderile nesfârşite în vieţi omeneşti şi bunuri materiale, distrugerile mari suferite de românii din Transilvania şi Bucovina în anii de război.
Însă ramurile despărţite de trunchi prin vrăjmăşia vremilor se întorceau acasă, se lipeau de trunchi - Basarabia, Bucovina, corolarul fiind cea mai bogată, mai întinsă, mai populată, mai dăruită, dar şi mai vitregită de soartă - Transilvania.
Lucrările Conferinţei de Pace care a încheiat Marele război, s-au desfăşurat la Paris - Versailles (în parte şi la Londra), durând circa doi ani. La ea au luat parte peste 30 de state; interesul popoarelor lumii faţă de marea reuniune internaţională era maxim şi se datora faptului că, spre deosebire de conferinţele de pace precedente, Marile Puteri Aliate din coaliţia Antantei declaraseră dinainte că vor pune la temelia păcii "principiile eterne ale echităţii", "garanţia mutuală a independenţei politice şi integrităţii teritoriale deopotrivă statelor mari şi mici".
Însă, de la începutul Conferinţei de Pace (ianuarie 1919) cei Patru Mari - G. Clemenceanu, premierul francez şi preşedintele Conferinţei, W. Wilson, preşedintele SUA, omul şi ţara forte, Ll. George, premierul britanic şi Orlando, cel al Italiei, au uitat de principiile umaniste şi democratice proclamate în timpul războiului şi au făcut o pace în primul rând în interesul lor, o pace care va fi imperfectă şi va ocaziona puterilor învinse sau nemulţumite să treacă în scurt timp la politica de revanşă.
