ce fel de imagine i s ar potriviți acestei compuneri? Trebuie sa o fac multimodala și nu știu ce sa desenez lângă text..

De câte ori trebuie să scriu despre o întâmplare petrecută la școală, stau , meditez, caut în cutiuța gândurilor și nu mă pot hotărî pe care să o aleg. Școala este spațiul infinit prielnic tuturor trăsnăilor , ideilor imaginare, jocurilor diverse, prietenii mai mult sau mai puțin bizare.

     Vinerea trecută, de exemplu, mergeam nestingherit pe hol , spre sala de clasă, dar deodată , o larmă infernală a invadat întreg spațiul. Curios din fire, m-am îndreptat cu pași repezi spre zona din care venea amalgamul de țipete. Era chiar în sala mea de clasă. Colegii se cocoțaseră pe bănci, pe dulapuri, pe pervazul ferestrei, pe catedră de-ai fi crezut că se aflau în imponderabilitate ,iar forța gravitațională dispăruse cu desăvârșire.  Când m-au văzut intrând  au respirat ca într-un cor apoi, iarăși un conglomerat de întrebări puse pe o tonalitate destul de înaltă ,dintre care am reușit să descifrez ,, De ce ai lăsat cutia deschisă?”  Abia atunci mi-am dat seama de cauza tărăboiului.

  -- Nu am lăsat deschisă nicio cutie!... Unde e  cutia? Care cutie? M-ați zăpăcit cu atâta tărăboi!

  --Cea în care ai adus maimuțica ta, Moț, ca  să o prezinți la ora de zoologie. Toți din clasă râdeau de giumbușlucurile ei. Era superbă! Era atât de haioasăăăă!

  --Eu am lăsat-o închisă cât timp am plecat să-i aduc banana spălată cu apă rece pentru că așa îi place ei. Dar de ce vorbiți la timpul trecut, că ,,era”?

   --Păi, nu mai este....

   --Cum așa? Unde s- a dus?

   -- A dispărut!

   -- Vai , e îngrozitor! Nu se poate așa ceva...Trebuie să o găsesc urgent.

   -- De ce ești așa agitat?

    -- Când îi este foame , caută banane peste tot. Mai ales prin părul mare și ciufulit.  Are o deosebită dexteritate de a crea ,, coafuri” unicat!

     -- Aaaa, de aceea sărea pe capetele noastre, stătea un pic , ciufulea, apoi pleca pe altul. Ne-a cam ,, aranjat” pe toți, după cum vezi...

Pivindu-i pe colegi păreau ieșiți ca din centrifuga pentru uscat rufe.

     --Te rog, ajută-mă să o găsesc!

 Dar nu dură mult , că mititica Moț apăru singurică, sprintenă ca un spiriduș, cu o blăniță brună lucioasă ce-i acoperea întreg trupușorul ei zvelt, i-ar capul micuț era evidențiat de doi ochi jucăuși precum chihlimbarul. Mi-a sărit direct pe cap, trecându-și cu dexteritatea unui hair-stylist degețelele și prin părul meu ,dar , când i-am întins banana ,a făcut un salt ca un super acrobat, mi-a înhățat-o din mână și cu pași mici și legănați se îndrepta direct spre cutiuța ei. După ce a închis ușița , a răsucit cheița ,deci cutia era perfect închisă. S- a așezat pe covoraș liniștită începându-și preferata activitate de a se delecta cu cel mai bun desert: o banană galbenă-aurie, rece și cu  o mireasmă amețitoare.

    Stăteam și o priveam uimiți de atâta gingășie în mișcări. Deci ea singurică și-a obținut libertatea de câteva minute. La un moment dat , o poftă amețitoare de banane ne-a cuprins pe toți și, în șir indian, tiptil, tiptil , am pornit spre magazinul de lângă școală . După un timp , maimuțica Moț avea de jur împrejurul ei un grup considerabil de mâncători de banane ,fericiți că au scăpat destul de ieftin cu aranjatul părului.

    În timpul orei de zoologie nu a mai fost nevoie să-i fac cine știe ce prezentare amplă deoarece era deja prietenă cu majoritatea colegilor mei.

Bineînțeles că s- a împrietenit și cu domnul  profesor, căruia însă, nu a prea avut ce să- i ciufulească, deoarece chelia lucea precum luna plină.

       A fost o zi de vineri ...de neuitat!

       Mulțumesc, MOȚ!


​