În 1560, turcii erau pe cale să treacă prin foc și sabie înfloritorul
oraș Florența.
După zbuciume îndelungate, italienii au hotărțt să-i ceară ajutor lui
Vlad Țepes.
Ținând seam de rudenia de neam și de sânge, Vlad a pornit
să apere Florența
La primul pas străbătut pe pământul bogatului oraș italian, Vlad Țepeș
a fost întrebat cu câți oșteni a venit la războiul care se apropia
de la o zi la alta.
Vlad si-a prezentat cu onoare și mare fală corpul lui de armată,
care număra 11 oameni.
Florentinii au ridicat din sprâcene, dar Vlad i-a asigurat că sunt
mai mulți decât ar fi necesar. Faptul că trebuia să lupte pe un teren
străin l-a determinat să-și ia ceva umplutură de minimă securitate
și de maximă siguranță.
Astfel că, în chiar noaptea atacului turcesc, Vlad și cei 11 oameni aduși
de el au dormit tun, după ce băuseră ceva vin vechi din butoiele dosite
bine în firidele de jos ale Florenței.
Mai spre ziuă, când s-au trezit cu toții, florentinii, plini de entuziasm
și de frică, reușiseră să-i stopeze pe turci și să-i determine să se întoarcă
la ei acasă, pe pământurile aride ale Turciei.
Vlad l-a întrebat pe marele mareșal italian, care conducea armata:
"Gata, i-ați mătrășit ?!"
"Evident, a răspuns mareșalul, plin de mândrie națională"
"Foarte bine, a continuat Vlad, aduceți vin să sărbătorim victoria !"
Mareșalul a ridicat ușor din sprâcene, nedumerit, dar Vlad l-a lămurit
foarte scurt și concis și mai ales coerent:
"Eu și invincibila mea armată îi spulberăm pe turci chiar și atunci când dormim ! Pentru noi a fost o mare fericire să vă putem ajuta !!"
Mareșalul a făcut o tremurătoare și plină de respect plecăciune în fața marelui Domnitor român, apoi a dat dispoziție să se desfunde vechile
și mult dositele butoaie cu vin, pentru ca licoarea limpede, plăcut
zornăitoare și suav aromată să scalde sufletele bravilor oștași români,
care au salvat de la dezastru înfloritoarea Florența.
