Răspuns:
cladiri de capou
Costumul în spațiul sacru al dramei Liturgice
teatrul din evul mediu
Binomul actor-costum stă la baza acestei cercetări ştiinţifice, cu linii stricte
trasate, cu cercetări amănunţite asupra fenomenului. Actorul este elementul viu
al spectacolului, este interpretul unui rol fictiv, integrat firesc în ţesătura
dramatică.„A fi actor înseamnă, prin definiție, a fi văzut: nimic nu poate exista
în afara relației cu publicul”1
Instrumentul de lucru al actorului este propriul său
trup pe care îl expune în mod public. În aceste condiții atenția actorului pentru
trupul său capătă o importanță majoră. Condiţia fizică sau cum o denumeşte
Viola Spolin2adâncimea vitalăeste esenţială pentru orice actor. „Domeniul
propriu-zis teatrului nu este psihologic,ci plastic,corporal.”3Corpul actorului
este factorul determinant al potențialului actoricesc și cel care influențează
costumul de scenă. Un corp obligat în spectacol la mișcări ample va avea nevoie
de un costum care să îi confere deplină libertate de acțiune. „Morfologia
corpului este primordială;ea dă comenzi diferite atât jocului, cât și costumelor,
pentru că, dacă am de făcut un spectacol de secol XVIII cuactori francezi, nemți
sau greci, concepția costumelor va fi diferită....”4Adâncimea spirituală5
este o
altă dimensiune a adevăratului actor. În strânsă legătură cu adâncimea vitală,
actorul are nevoie de împlinirea sa spirituală care îl conduce către momentul
intuitiv pe care îl atinge prin studiu, documentare, selecţii, repetiţii de zeci şi
sute de ori ale textului. Arta actorului este un mod de a gândi, filozofa şi a
transmite publicului esenţa gândirii sale, prin intermediul trupului, ca instrument
viu. Aceste reflecții au fost de-a lungul timpului pârghii prin care s-a căutat un profil al actorului ideal. “Corpul, viu şi mobil, al actorului este reprezentantul
mişcării în spaţiu. Rolul său este, deci capital.”6Nu de puține ori, în istoria artei
actorului, personalitatea era înlocuită cu fizicul, glasul, artificiile, tehnicile de
actorie, dar rezultatul nu era satisfăcător. Unii creatori de teatru consideră că
actorul trebuie să fie inteligent, să devină o adevărată personalitate, în opinia
altora actorul trebuie să se elibereze de personalitate, să guste din truda scenei la
modul fizic şi practic. În evoluția lui artistică, actorul, ca orice alt om de teatru,
trebuie să parcurgă nişte trepte ascendente, deoarece teatrul înseamnă ierarhie,
înseamnă acumulare de experiență. Zeci de ani, a existat opinia conform căreia
este absurd ca cineva să vrea să fie de la bun început la nivel foarte înalt.
Actorul trebuie să cunoască întâi scena de teatru ca într-un ritual inițiatic pas cu
pas, pentru a controla toate mijloacele lui artistice. Actorul este un vector al
emoţiilor care trebuie să ajungă la spectator.„Alegerea unui actor nu
edeterminată doar de calitățile sale intrinsece, ci și de capacitățile sale de a
înrâuri, prin prezența sa, prin jocul său, imaginea centrală a personajului.”7
Din documentare aflăm că Jacques Copeau8
, mare regizor de teatru, (fondator
alTheatre du Vieux-Colombier, evaluată ca cea mai bună şcoală de teatru din
vestul Europei)mărturiseşte că a avut iniţial convingerea că actorul este legat de
expresivitate, că sentimentele se eliberează prin presiuni foarte mari ca aburul
ridicat prin forţa de presiune. Experienţa însă în teatru l-a făcut adeptul teoriei
prin care arta actoriei nu este exprimarea sentimentelor ci doar reacţie şi
deschiderea către reacţii. SPER CA E BINEEEEEEE
