Răspuns:
Repere Bradul, prin calitatea sa de a rămâne veşnic verde, este un simbol al vieții eterne, al prosperități și al fertilității. în spațiul românesc are o simbolistică aparte, probabil venitā de la geto-daci, pentru care era un arbore magic, cu puterea de a lega toate nivelurile universului: subteranul, ce reprezintă lumea nevăzută, fiindcă rădācinile sale sunt înfipte în pământ; suprafața terestrā, zona vieții umane obişnuite; cerul, considerat lumea soarelui, la care urcau sufletele străbunilor ca să reînvie, crengile bradului fiind un fel de scară. Prin verticalitatea lui, bradul reprezintă un drum ascensional spre veşnicie, având înzestrarea de a ajuta la comunicarea dintre lumea subterană, te- restră și celestă. Astfel, devine un arbore ce ocroteşte viața omului şi i îndepărtează teama de moarte, însoțindu-l la trecerea în alt mod de existență, veşnicia spirituală. Prin forma sa, bradul a intrat în mentalitatea creștină ca un simbol al Sfintei Treimi. Tämâia, care este o răşină, reprezintă, de asemenea, un element purificator și ocrotitor. Apariția bradului în toate riturile de trecere româneşti le individualizează în spațiul european, prin faptul că acest arbore este un sprijin al tânărului în inițierea sa, ajutându-l să-şi dovedească puterea, inteligența și curajul, când este supus la probe ce amintesc de cele din basme. Atribuirea de puteri ocrotitoare crenguțelor de brad este preluată de la romani şi apare şi în alte obiceiuri menținute în unele sate românești: punerea de ramuri de brad la coama unei case în construcție, la hățurile cailor, la căruțele ce transportau lemne. Imaginea bradului este frecventă în mediul folcloric, find prezentă, stilizată, pe covoare, ştergare, ii, cojoace, lăzi etc.
