Afectivitatea este o componentă de bază a psihicului uman, neexistând practic vreun proces psihic (memorie, senzaţie, gând, motivaţie) care să nu fie strâns legat de o trăire afectivă sau invers. Am putea spune că procesele mentale interioare dar şi comportamentele sunt determinate de trăiri afective şi/sau declanşează emoţii, sentimente, dispoziţii sau pasiuni.
De multe ori afectele (felul în care simţim şi ne simţim) vin împreună cu o puternică nevoie de a exprima în exterior încărcătura emoţională. Uneori prin cuvinte, dar şi prin tonalitatea vocii, gesturi diferite, posturi corporale sau grimase faciale. Alteori ele transpar în felul în care organismul nostru funcţionează (ne înroşim, ni se usucă gura, creşte ritmul respiraţiei şi al bătăilor inimii, ni se "taie genunchii", etc.) Totodată aceleaşi afecte "au nevoie" să fie aprobate, ascultate, înţelese şi chiar plăcute, îndrăgite, simpatizate de interlocutor.
