Afirmarea ca religie predominantă a creştinismului în Imperiul Roman n-a fost uşoară; cu toate acestea, el s-a impus în dauna peisajului religios pestriţ. Şi aceasta, în primul rând datorită capacităţii sale de a se organiza foarte bine. Pe de altă parte, credinţa creştină aducea un mesaj cu mult mai convingător decât cel al celorlalte religii atât de prezente în acea vreme în spaţiul Imperiului Roman. Serviciile divine creştine erau simple, fără să solicite în prea mare măsură privirile şi auzul, precum cele oficiate în cadrul sofisticatelor ritualuri păgâne. Nu existau încă biserici, iar slujbele se oficiau în case particulare. În acest sens, foarte interesantă este descrierea pe care ne-o oferă Plinius (X, 96.7), privind modul în care se rugau creştinii din Bithinia: se adunau într-o anumită zi, înainte de răsăritul soarelui, şi cântau în versuri alternative (antifonic) un imn închinat lui Hristos, jurând să nu păcătuiască, să nu fure, să nu comită adulter şi să nu-şi calce cuvântul dat.
