Explicație:
Printre fulgii gingaşi de zăpadă, coborând spre covorul alb de nea, se aud glasuri vesele de copii, care se zbenguie bucuroşi de venirea iernii. Paşii lor micuţi lasă urme adânci în stratul de zăpadă, iar semnele în omăt sunt acoperite în scurt timp de fulgii de zăpadă, care continuă să cadă fără încetare. Au apărut şi primele săniuţe. Trase de bunici bucuroşi de veselia copiilor, săniile alunecă lin prin zăpadă. Pe sănii, înfofoliţi şi roşii în obraji, copiii întâmpină cu îndârjire frigul de afară şi ninsoarea abundentă. Urmele paralele ale săniilor, lăsate în zăpadă, se pierd în zare, iar la scurt timp, pe aceleaşi urme, alte sănii cu copii la fel de veseli îşi fac apariţia.
Asta e literar.
Prima persoană care a fotografiat un fulg de nea a fost americanul Wilson Bentley (1865 - 1931), cu ajutorul unui microscop ataşat de cameră. În 1951, oamenii de ştiinţă din America au împărţit fulgii de zăpadă în zece forme de bază, clasificare folosită şi azi. Cele zece forme sunt: scuturile, stelele, coloanele, acele, dentritele, coloanele cu capac (în parte columnare, în parte aplatizate), particulele neregulate, granulele, granulele de gheaţă şi grindina.
Asta e literar.
