Prezintă, în cel puţin 30 de cuvinte, o legătură care se poate stabili, la nivelul conținutului, între poezia „Zi de vară” de George Topîrceanu și fragmentul extras din revista Dilema

veche.

Textele;

TEXTUL 1

Linişte. Căldură. Soare.

Sălciile plângătoare

Stau în aer, dormitând.

Un viţel în râu s-adapă

Şi-o femeie, lângă apă,

Spală rufele, cântând.

Şi din vale abia vine

Murmur slab, ca de albine,

Somnoros şi uniform:

Râul, strălucind în soare,

Ceartă sălciile, care

Toată ziulica dorm.

Sub o salcie bătrână

Şi cu-o carte groasă-n mână

Care-mi ţine de urât,

M-am culcat în fân pe spate, -

Somnul lin, pe nechemate,

A venit numaidecât.

Cântec, murmur, adiere

De zefir în frunze piere

Şi rămâne doar un glas

Care umple valea-ngustă.

. . . . . . . . . . . .. . . . . . . . . . . .

Ia te uită, o lăcustă

Mi-a sărit tocmai pe nas!

George Topîrceanu, Zi de vară

TEXTUL 2
Dacă m-ar pune cineva să scriu compunerea cu titlul „Cea mai frumoasă vacanță” n-aș

putea alege una singură. Au fost multe, și atât de diferite…

Nu le-aș scoate concret dintr-un posibil top nici pe cele „obligatorii” organizate de mama

în copilărie, „vacanțele de serviciu”, cum le spuneam. Acelea care, (…) subsumau toate cele

principiului plăcerii și al distracției cu orice preț. Dar nu al oricărei distracții, ci al uneia rați-onale, cu reguli interne nescrise, dar bine stabilite. (…) Turismul nu se poate face oricum, e o

industrie afiliată „sistemului”, care funcționează după reguli fixe. Odată urcat în caruselul lui,

nu poți decât să te învârți iar și iar, chiar dacă, în sinea ta, de mult îți doreai să fi coborât.

În ciuda programelor fixe de mers la plajă și pe dig la aerosoli, de uns cu loțiune imediat

ce ajungeai pe plajă și de fiecare dată când ieșeai din apă, de bronzat uniform când pe-o parte,

când pe alta, în ciuda acestei fragmentări și sistematizări a unei stări de bine ce ar fi putut curge

lin, existau și-n această formulă destule momente fericite: erau cele de jocuri și imaginație, cele

în care venea „Zâna mării” și punea jucării pe lampă. Dar și cele în care te zbenguiai în apă ori

înotai în piscină, în mod absurd, într-o liniște aproape perfectă, deși erai în mișcare. (…)

Iaromira Popovici, revista Dilema veche​