Fulgii de zăpada se astern ușor pe pământ. Este liniște pretutindeni. Totul este calm, natura s-a învelit cu o plapuma alba.
In zăvoiul prin care alergam in timpul verii nu se mai aude cirip-cirip, copacii- odata verzi, acum sunt desfrunziți. Parca totul este trist. Numai brazii rămân falnici in războiul tainic al zăpezilor.
Intr-o scorbura uscata se întrevede o codița înfoiata maronie. Se pare ca o mică veverița se zgribuleste înăuntrul ei, in timp ce vântul adie ușor, răspândind fulgii de pe crengi.
Văzând acea făptura lipsită de ajutor, ma hotărăsc sa ii aduc un strop de bucurie, asa ca decid sa ii creez un culcuș mai primitor. Din vreascuri uscate adunate din pădure reușesc sa fac un cuib, așez mică veverița in el, sub crengile puternice ale bradului înalt înzăpezit- împodobit chiar de natura însăși. Veverița zglobie acum este mai fericita.