Astăzi, am fost la un praznic împreună cu mama mea. Biserica era ticsită de lume. Se pare că erau și alți oameni, nu doar obișnuita comunitate. Oricum, o să îmi fie dor de Rahela. A fost o persoană cu adevărat specială. Când intra în camera, totul parca era dintr-odată luminat. Parca împrejurările i se închinau ei. Era o persoana asa pozitivă si cu atât de multă speranța ca ma uimea. M-a învățat atat de multe si unul dintre cele mai importante lucruri: cum să am o comuniune mai strânsă cu Dumnezeu. Când mai avea putin si se stingea, i-am promis că n-o să plâng la înmormântarea ei. Că o sa fiu puternică. Bineînțeles, n-am reușit. Eu stiu ca Dumnezeu are un plan cu fiecare dintre noi și nu o sa ma supăr pe El ca și-a luat acest “înger” înapoi. O să accept planul Său, fie ca îmi place, fie ca nu. Acum, am speranța, Doamne, că într-o zi o să mă întâlnesc cu Rahela in rai.
