A fost odata un om sarac si tare batran, caruia îi slabise vederea, nu mai auzea bine si genunchi începusera sa-i tremure. La masa de abia mai putea tine lingura in mana, risipea bucatelele pe masa si se întampla de multe ori sa îi scape cocoloasele de paine pana si din gura.
Fiul sau si nevasata acestuia au inceput sa se scarbeasca de el si au hotarat sal tina pe batran langa vatra. I-au facut culcus intr-un unghier si acolo îi aduceau de mancare intr-un blid vechi de pamant, dar nu îi dadea decat atat cat sa-si astampere foamea. Bietul om privea deseori spre masa încarcata cu bunataturi si îsi simtea ochii plini de lacrimi amare.
Într-o zi mainile au început sa-i tremure atat de tare, încat nu a mai fost în stare nici sa-si duca lingura la gura si a scapat blidul si sa spart. Nora-sa a inceput sa-l certe, dar el nu a mai raspuns nimic, multumindu-se sa ofteze. Atunci ea a cumparat un blid de lemn, din care urma ca batranul sa manance din el de acum înainte.
Într-o zi feciorul si nora batranului lau vazut pe cel mai mare dintre copii lor, care mu avea mai mult de 4 ani, cioplind o aschie, gasita cine stie pe unde.Atunci el il intreba pe fecirul sau ce face, iar copilul raspunse ca ciopleste un blid din care tatal si mama lui va manca din el cand va creste mare.
Barbatul si femeia sau uitat unul la atul fara sa spuna nimic, iar dupa au inceput sa planga. Din ziua aceea, lau orimit pe batran la masa lor si nu lau mai certat nimeni daca se mai întampla din cand în cand sa-i mai scape bucatele pe fata de masa
Succes!
