Într-o vreme, la-nceput

Și-ntr-un leat nemaiștiut,

Care, nu pot să însemn,

Casele erau de lemn

Și ulucile de scânduri,

Ca și azi, întinse rânduri,

Puse strâmb și cap în cap

Și proptite cu proțap .

Dar zburau cu fiecare

Vânt mai tare,

Case, garduri și pătule ;

Și în timpurile toate

Grijile erau destule.

Le-adunai împrăștiate

Și-ncepea din nou și iar

Truda muncii în zadar,

Ca să scoli din clătinare

Iarăș doagele -n picioare

Și din nou să le anini

Cu te miri ce rădăcini.

Năzdrăvan, cum altul nu-i,

Un băiat al nimănui

Născoci, atunci, un cui.

Și l-a scos și arătat.

Cuiul nou o săptămînă

A umblat din mână-n mână.



A fost strâns și pipăit,

Pus pe limbă, mirosit,

Niciun om nu înțelege

Cuiul țeapăn cum să lege,

Fără funii și curele,

Scândurile între ele.

Năzdrăvanul și golanul

Îl înfipse cu ciocanul.



Zice unul : — ,,Dragul meu,

Așa cui făceam și eu,

Poate chiar mai dichisit ,

Însă, vezi, nu m-am gândit”.





4. Transcrie o enumerație din text.​