Răspuns:
Spre sfârșitul iernii, micul Cantemir a primit în dar de la soția pădurarului un pui de vulpe.
Însă, puiul de vulpe nu vorbea, așa cum știa micul Cantemir din poveștile pe care le citise. A venit primăvara, dar puiul de vulpe care locuia acum în cușca cățelului Bob care se afla la țară, tot nu vorbea.
Într-o seară, când ziua se îmbina cu noaptea, micul Cantemir iese afară să vadă puiul de vulpe și aude o muzică misterioasă. Înaintează și ajunge sub cireșul care începuse să fie învăluit într-o brumă albă. Atunci, sunetele de fluiere și clopote sunt înlocuite cu sunete suave de orgă. Privește în stânga lui unde era un cub de gheață verde și-l vede pe Anderson la o masă, scriind povești, iar alături o laponă mică cânta la orgă.
În acel moment îl aude pe cireș strigându-l, dar limba i se împleticește și nu-i poate răspunde.
Cireșul care era acum în plină floare îi spune că are dreptul să-și pună o dorință fiindcă a nimerit exact la momentul transformării lui. Micului Cantemir i se împleticește din nou limba în gură și reușește să scoată doar niște sunete ciudate care-l fac pe cireș să râdă, îngropându-l pe Cantemir în flori.
Micul Cantemir privește cușca lui Bob unde dormea puiul de vulpe și își închipuia la ce visează acesta cât și cățelul aflat la țară.
Cireșul îi spune că se grăbește, dar se va întoarcere. Atunci micul Cantemir îl roagă să nu uite de plapuma de flori căci îi era prea cald. Ciresul se apleacă, iar printr-o adiere ușoară îl eliberează pe Cantemir, lăsând în urmă doar parfumul florilor de cireș
