REZUMAT TRANDAFIRII DIN MEXIC - PAM MUNOZ RYAN
• Carte recompensată cu Medalia Belpre Uneori se poate întâmpla ca totul să se năruiască, atunci când ți-e lumea mai dragă, și de pe cele mai înalte culmi să ajungi în cele mai întunecate abisuri.
Demult, la El Rancho de las Rosas, Esperanza ducea o viață cât se poate de privilegiată: locuia într-o casă mare, avea rochii minunate, păpuși de porțelan, servitoare care erau mereu la dispoziția ei și o familie care o iubea nespus. Acum locuiește cu mama și cu alți oameni într-o baracă mică și înghesuită dintr-o tabără de lucru din California și trebuie să învețe să ia totul de la zero. Ryan îmbină cu ușurință momente istorice cu dorința de supraviețuire a unei familii, învățându-ne totodată cuvinte în spaniolă și obiceiuri mexicane. - Publishers Weekly Folosind un stil limpede și poetic, Ryan scrie o poveste emoționantă care îi va captiva pe cititori. - Booklist Fragment din cartea "Trandafirii din Mexic" de Pam Munoz Ryan: "Mama, Abueliță și Esperanza au dormit în barăcile servitorilor. De fapt n-au dormit prea mult, dar nici n-au plâns. Erau împietrite, că prinse într-o piele groasă pe care n-o putea străpunge nimic. Și nu mai avea niciun sens să dezbată cum s-a petrecut totul. Știau cu toții că fusese mâna unchilor la mijloc. Când a răsărit soarele, îmbrăcată încă în cămașa de noapte, Esperanza a ieșit printre dărâmături. Având grijă la grămezile care încă ardeau mocnit, s-a uitat printre lemnul înnegrit de foc, sperând să găsească ceva care să merite salvat. S-a așezat pe un morman de chirpici, acolo unde înainte era ușa de la intrare, și a rămas privind la grădina de trandafiri a lui Papă. Tulpinile fără flori erau acoperite de funingine. Încă amețită și îmbrățișându-se singură, Esperanza cercetă lucrurile care supraviețuiseră: formele răsucite din fier forjat ale scaunelor, tigăile din fontă rămase nevătămate mojarele și pisăloagele făcute din roca vulcanică și care refuzaseră să se topească. Apoi a dat cu ochii de ladă care stătea de obicei la capătul patului ei, cu chingile din metal neatinse. S-a ridicat și a fugit spre ea, sperând la un milagro, o minune. S-a uitat cu atenție, dar nu mai rămăseseră în urmă decât tăciuni negri. Nu mai rămăsese nimic în ladă, pentru când va veni vremea. Esperanză i-a văzut în depărtare pe unchii ei venind călare și a dat fuga să le spună și celorlalți. Mama a rămas așteptând pe treptele barăcii, cu brațele încrucișate, ca o statuie neînduplecată. Alfonso, Hortensia și Miguel stăteau alături. - Ramona, a spus Marco, fără coboare de pe cal. Încă o nenorocire într-un timp atât de scurt. Ne pare îngrozitor de rău. - Am venit să-ți mai dau o șansă, a intervenit și tio Luis. Dacă te-ai răzgândit și accepți propunerea mea, voi construi o casă mai mare și mai frumoasă și voi replanta totul
