Bună! ❤️
Răspuns:
Era ora 9:45. Stăteam la măsuța din curte cu o ceașcă de cafea în mână privind la frunzele multicolore care cadeau din nucul bătrân.
Ma gândeam ,,Câți ani i-a dat Dumnezeu. Sa reziste atâtor vânturi și furtuni, atâtor ierni geroase și veri fierbinți." Brusc, gândul mi-a fugit la bunicul. Se aseamănă cu acest nuc, bătrân, trecut peste ani, peste greutăți. Îmi fuge privirea către cerdacul din lemn de fag. Bunicul stătea pe scara, ținea o pisica în brate și o hrănea. ,,Ia uite, și cata blândețe, cata iubire poate arata un singur om unui animalut. E bunicul doar "
Bunelu' căci asa îl strigam se ridica voios și vine spre mine. Ia doua nuci și mi le aduce.
- Ia-le, sunt pentru tine, draga mea!
- Mulțumesc, bunelu'!
- Cu drag, fata mea!
- Ia loc lângă mine, te rog!
II trag scaunul, iar bătrânul își așază corpul obosit pe lemnul tare. Il rog să-mi povestească din tinerețea lui. Știa că-mi plăcea tare mult sa aud întâmplări petrecute în timpul războiului. Începe sa vorbească rar, cu glasul sau blând și cald. Priveam atenta in ochii bunicului. Povestea atât de frumos.
Privirea îmi fuge în zare, și parca undeva, departe, zaream întocmai un tânăr, ca de douăzeci de ani, cu o pușcă în mână ce alerga pe front, în război.
Era bunelu'....
Succes ❗
