„Niciodata toamna nu fu mai frumoasa / Sufletului nostru bucuros de moarte”. Asa incepe poezia lui Arghezi, asa debuteaza si amestecul vag de visare si tristete care lasa dare in noi odata cu trecerea lui octombrie.
Ne-am simtit, cumva, la fel si anul trecut? E indreptatita ridicarea de spranceana. Dar, inainte de a formula orice critica, fiti de acord cu faptul ca rutina are, totusi, memorie scurta: an de an, parca fiecare toamna se simte ca prima toamna. Parca zilele cu ceata ale lui octombrie sunt intaiele zile de acest fel de cand lumea. Aerul se rarefiaza si in timp ce caldura soarelui paleste creste intensitatea albastrului pe cer. Nemaivorbind de nebunia cromatica din copaci!
E clar ca asta e cea mai frumoasa toamna dintre toate. „Cine vrea sa planga, cine sa jeleasca / Vie sa asculte-ndemnul nenteles, / Si cu ochii-n facla plopilor cereasca / Sa-si ingroape umbra-n umbra lor, in ses.”
Suntem mai batrani cu inca o toamna, nu subestimati forta acestei realitati, chiar daca timpurile v-au luat prizonier timpul si nu va lasa nici macar sa va ganditi ca niciodata tomna nu fu mai frumoasa.
