Răspuns:
Ma plimbam adesea pe cararea lunii, locul pe unde obisnuia bunicul sa se plimbe cu bunica Ursula. Dar in aceasta zi nu intamplator priveam melancolic spre locul secret al celor doi indragostiti. Era ziua in care bunicii mei si-au gasit sfarsitul in cruzimea de neinteles a oamenilor.
Facand acea promenada pe cararea iubirii, imi aduceam aminte de numeroasele basme pe care bunicul Dic mi le spunea in copilarie. Priveam spre trecut ca intr-o oglinda.
Dicomens se plimba nelinistit, cautand-o pe iubita sa Ursula. Prin creierul sau (cu mai multe circumvolutiuni decat creierul oamenilor) ii treceau tot felul de scenarii teribile: Ursula prinsa in mrejele oamenilor, ucisa chiar! De ce erau oamenii asa de cruzi? De ce gaseau placere in a-i distruge pe cei inferiori lor? De ce purtau razboaie cu semenii lor? Oare vedeau un pericol in ei, delfinii? Nu se putea... Se cunosteau tot felul de cazuri de salvare efectuate de delfini. Multi oamenii au scapat, ca prin urechile acului, de la o moarte sigura. Dar cu Ursula ce era? Unde oare se ascundea?
Dic se duse la batranul delfin. Din fericire, acesta ii spuse unde o putea gasi. Aste dupa ce trecuse de oceanul de ironii la care il supuse batranul ce nu plecase din Marea Caraibelor de ani de zile.
Norii tristetii si ai desperarii au fost risipiti de bucuria revederii cu sufletul sau pereche. Dupa ce a trecut prin acea ingrozitoare perioada de disperare, si-a dat seama ca viata nu avea sens si rost fara iubita sa Ursula. Se decise chiar in momentul acela ca vrea sa isi petreaca toata viata cu ea. Se apleca in jos si ii oferi doua sarutari pe coada, cerand-o in casatorie.
Surprinsa si fericita, bunica acceptase. Insa cativa ani mai incolo, chiar ziua de azi, s-a intamplat o tragedie. Nu stiu de ce au ingaduit zeii sa se intample asa ceva!
Trist, coplesit de evenimentele ce avusesera loc, m-am dus la mama si mi-am descarcat amarul in poala ei.
