Poate cineva sa ma ajute cu doua idei principale la acest text?


Moromete nu răspunse, dar tuși liniștitor. Totuși Catrina nu-și văzu de somn. Se întâmpla ceva în familie!? Poate plecarea lui Achim la București, dar despre asta se vorbise de prin iarnă, se gândiseră destul. În timpul mesei fusese pomenit numele agentului de urmărire care avea să vină mâine dimineață după fonciire. Dar și asta era poveste veche; Jupuitu venea în fiecare an și anul acesta nu avea nimic deosebit față de celălalt. Banca? Dar banca venea taman la toamnă. Poate că toate aceste amenințări care se târau cu anii în urma lor, să se îngrămădească în acest an pe capul familiei? Da. Dar nici asta nu se putea, fiindcă timpul era foarte răbdător și amenințările mari se sfărâmau în puzderie de amenințări mai mici pe care cu ajutorul timpului le ducea zilnic în spinare. Așa se întâmplase că timpul făcuse să rămână în urmă una din cele mai cumplite amenințări de care își aduceau aminte și anume datoria făcută la banca pentru plata loturilor primite la reforma agrară de după război. Mulți au vândut loturile iar alții au rămas de tot fără pământ și au căzut în mizerie. Ei au avut însă răbdare, au dus-o de la an la an până când, într-o zi, statul văzând că țăranii tot n-au cu ce plăti, n-a mai avut încotro și a trebuit să șteargă datoriile. Încât banca se dovedise a fi ceva nu tocmai rău, drept care doi ani mai târziu se împrumutaseră din nou să cumpere vite în bătătură. N-aveau să poată plăti? Se gândiseră mult și mai mare nenorocire decât să piardă ceea ce nu câștigaseră ce putea fi? Era deci limpede că numai Moromete singur era pricina propriilor sale gânduri și Catrinei i se păru atât de ciudat acest lucru, încât se închină.

— Se vede că ai intrat în anul morții, șopti ea.

Și își lăsă capul pe căpătâi, pomenind că așa se întâmplă când omul uită de Dumnezeu, uită și Dumnezeu de el și îl lasă singur în fața păcatelor.

— Pentru că, mai bolborosi ea cu fața în căpătâi, numai păcatele nu te lasă să dormi.

La aceste cuvinte din urmă, Moromete tuși cu înțeles și răspunse cu o veselie supărată:

— D-aia dormi tu buștean, lovi-te-ar moartea, că n-ai păcate!

Aruncă țigara, se dădu jos de pe prispă și o luă încet spre grădină, fără să mai asculte răspunsul femeii.

Catrina era credincioasă și de aceea pomenise de păcate.