Răspuns :
Fantasma englezească
Pe ceareasca oglindire a nopții, își făceau prezența îngerașii sclipitori ai diamantului cosmic care-mi atacau sufletul cu mireasma catifelată a Universului infinit, facându-mă să cad în ispita gandurilor, astfel dându-mi mici idei șirete cu privire la spectacolul de mâine, trecandu-mi tot felul de gânduri pozitive combinate cu o structură nedorită a celor negative dat fiind faptul că poate(...);
“Dacă nu voi reuși?” sau “Dacă voi greși vreo mișcare? Poate voi fi sabotat?”.
Adevărul concret care mă consolează de fiecare dată este dată de sintagma mea: “O să reușesc, m-am pregătit sufletește cât și trupește pentru acest eveniment!”
Totul o să fie bine, ideea este că nu voi fi singur, voi avea încă 15 membri de spectacol și care mă vor orienta numai spre bine. Pana atunci, noapte buna!
A doua zi a venit ca fulgerul, eram așezați în șir indian, îmbrăcați din cap până-n picioare cu straie populare, asteptând ceilalți concurenți să iasă de pe scenă. Eram foarte concentrat pe modul în care își sincronizau stilul de dans, spaniolii se pricepeau bine, dar nu îndeajuns, noi venind special din România la Londra pentru acest spectacol. Problema noastra adevărată era faptul că erau mai multe echipe venite din alte țări în capitala Angliei pentru a-și recunoaște statutul lor ca naționalitate la acest eveniment, eu fiind nelinistit, dar în același timp încercam să nu dau importanță popasurilor. La masa albă ca laptele erau 4 jurați care decideau soarta echipelor adverse.
După ce prima echipă se dă jos de pe scenă, urcăm noi. Dansul nostru era unul tradițional cunoscut de toți românii sub denumirea de “Călușul”, așa aveam să-i convingem pe jurați că noi merităm locul 1.
Urcăm ce-i drept cu emoții pe care le resimțeam și la ceilalți, dar înghit în sec, așteptând să începem. Salutăm în limba engleză toți spectatorii și pe jurați, în mijlocul scenei auzindu-se obișnuitele sunete de picioare energice și săltărețe, acompaniate de fluierături din partea tuturor băieților, fluturând victorios în mijlocul mulțimii fascinate de energia nemaîntâlnită a spiritului românesc. După lungi tropăituri și executări perfecte ale coregrafiei noastre, iesim de pe scenă cu zâmbetul pe buze.
Pe urmă, suntem chemați cu toții pe scenă pentru a se da verdictul. Aveam emoții cât cuprinde, inima îmi stătea în gât gândindu-mă la ce este mai rău. Jurații vorbeau între ei, iar apoi apare o listă cu toate echipele la care unul dintre ei se chinuia s-o desfacă. Pe plic scria în engleză: “Românii au ocupat primul loc, după aceștia vin francezii ocupând locul 2, iar pe urmă spaniolii care ocupă locul 3, celelalte țări din păcate nu se califică. Felicitări românilor, francezilor și spaniolilor!”
În acel moment extazul mi-a doborât întreg corpul. Ne luăm cu toții în brațe, echipele celelalte aplaudându-ne împreună cu toți spectatorii, fiind înconjurați de confetii și artificii.
Acea zi a marcat o bucurie imensă în sufletele noastre și a făcut țara noastră să fie cunoscută mai bine de către străini. Bravo, România!
Nu știu dacă te-a satisfăcut îndeajuns compunerea mea, dar sper că te-am ajutat cu ceva! :)