Răspuns:
Într-o dimineață de toamnă m-am trezit din veșmântul moale și așteptam ca razele aurii ale soarelui să mângâie rochia pe care natura a îmbrăcat-o nu de mult. Însă mare îmi fu mirarea când am ajuns la geamul singuratic al camerei mele și m-am uitat în zarea cea mohotâtă. Era un tablou trist și îmi simțeam inima ca de plumb deoarece îmi doream foarte multă să merg în parc cu prietenii mei. Plictiseala și singurătatea erau singurii mei preteni și doar vântul cu șoapta lui apăsătoare mai îmi vorbea despre frumoasele zile de vară care sau dus ca clipele scuturându-și aripele. M-au lăsat pustiit și singur ca o picătură de apă în deșert. Am rămas întraga zi latent și persistent sub mâna apăsătoare a plictiseli și în brațele mooi ale plictiselii. În cele din urmă am adormit învelit fiind de gândul că mâine va fo o nouă zi la fel ca cea de ieri, mai bună decât cea de azi.
