Când prințesă auzi cele spuse de tatăl lor se făcu roșie ca focul și ochii i se aprinsera :
- Poftim!! Cum sa ne dai împărăția amnadurora?? Tata, ai uitat ce ai spus?? Cel mai curajos primește împărăția, astea au fost cuvintele tale.
- Draga mea, amândoi ați câștigat câte o proba!! răspunse regele.
- Da, dar e clar ca eu merit toată averea!! răspunse prințesă inganfata.
- Draga mea, nu îți pot sa ție totul, nu ar fi drept fata de fratele tău!!
Când prințesă auzii cele spuse de rege se enerva și mai tare și pleca în camera ei.
- Tata, spuse printul, las-o pe ea sa ia toată averea eu o sa plec în lume și o sa îmi fac rostul!
- Dar fiule,....
Nici nu apuca regele sa îsi termine vorbele ca printul îl lua în brate și pleca unde i văzură ochi.
A doua zi bătrânul rege scrise testamentul pentru prințesa și se retrase în camera sa modesta. Trecură câteva zile și împăratul se îmbolnăvi, vestea ajunse și la fiul împăratului care deși voia nu putea ajunge la el, asa ca trimise cel mai bun doctor sa îl vindece, dar fu inutil împăratul își du suflare.
Trecusera anii și anii de când printul nu mai dădu pe acasă, pana când într-o zi veni, dar era cu totul și cu totul alta persoana, era diferit, avea acum o soție frumoasa și doi feciori cu parul de aur, nu erau îmbrăcați mai prejos. Cum i văzu, noua regină se duse și i întâmpină.
- Frate?! Întreba ea mirata.
- Da sora, eu sunt. Ea este soția mea, Maria și aceștia sunt băieții mei, Tudor și Radu.
- Doamne frate, cât a trecut, tata a murit și eu am rămas și eu am rămas singura în palatul asta imens! Spuse regină dezamăgită.
- Ha, imens. rosti soția prntului. Draga mea, asta nu e nimic comparativ cu al nostru.
- Poftim?!
- Cum bine auzi, palatul nostru e de 10 ori mai mare ca al tău, ar trebui sa îl vezi.
- Da surioara. Adaugă printul.
- Poate ca da. Răspunde dezamăgită prințesa.
