Structura geologica Babele din Bucegi.
In vremurile de demult pe cand puricele isi puna opinci de 99 oca de plumb si salta pana in inaltul cerului traia prin zona Bucegilor un mos care ramasese vaduv. Avea o fata frumoasa, inalta si foarte harnicuta de la fosta nevasta, dar neindurandu se sa traiasca singur se insura cu o femeie mai tanara si care sa i tie de urat.
Mama vitrega nu o prea inghitea pe fata mosului si din cauza aceasta mereu ii cauta de raca: ba ca nu separa bine graul de neghina, ba ca nu matura bine in ograda, ba ca nu da de mancare la oratanii si uite asa zi de zi facandu i fetei viata un adevarat chin.
Intr o zi de iarna geroasa ia cerut fetei sa stranga rufele de culoare neagra si sa mearga la parau ca sa le spele pana devin albe.
Fata, neavand ce face (pentru ca tatal ei o credea pe noua lui nevasta) a plecat cu capul aplecat catre parau.
Cu chiu cu vai a ajuns aici, strabatand toiane si nameti si cu mahnire in suflet se pune sa albeasca in apa rece ca gheata a izvorului.
Cu lacrimi in ochi incepe incerce albirea rufelor. Tot stand plangand pe malul apei incercand sa albeasca rufele, trecu pe acolo o zana careia i se facu mila de biata fata si dupa ce i facu o vraja de i albii rufele ia facut cadou si o cutiuta cu priete pretioase.
Fata ajunge acasa si cand o vede mama ei vitrega cu toate rufele albite mai sa crape de ciuda, iar cand vazu cutiuta de piete scumpe se hotara sa plece si ea la rau sa albeasca rufele. Cum afara era foparte ger si a luat pe ea mai multe sube. Iesi in graba si in vreme ce se apropia de parau vremea se imbunatati si incepu a se incalzi ca prin miracol. Mama vitrega incepu a arunca rand pe rand subele astfel incat atunci cand ajunse la parau nu mai avea decat o ie subtirica.
In acel moment dat, zana cea buna sufla o data pe nara stanga si se lasa un frig de crapau pietrele. Mama vitrega va muri de frig iar subele pierdute in urma se vor pietrifiva dand nastere la structurile geologice de la Babele.
