Aceste vorbe ale lui Vasile Boerescu sunt in legatura cu Mica Unire de la 1859. Prin acestea, el dorea sa reliefeze faptul ca Marile Puteri, care s-au intrunit intr-o Conferinta la Paris in 1856 si care au adoptat o Conventie, au fost de acord cu Unirea Principatelor, acum totul depindea de romani.
Totusi, spre deosebire de cerintele romanilor (autonomie, neutralitate, Adunare Obsteasca alcatuita din toate categoriile sociale, print strain ales dintr-o familie domnitoare a Europei si crescut in religia tarii, Unirea Principatelor Romane sub numele de Romania), Conventia a modificat anumite cerinte: era recunoscuta o unire formala, adica, in cele doua Principate trebuiau sa fie doi domni, doua Parlamente, doua Guverne, doua capitale si doar doua institutii comune: Inalta Curte de Casatie si Justitie + Comisia Centrala (ambele urmand sa aiba sediul la Focsani).
