Nicolae Iorga a creat cea mai vasta opera din istoria culturii
universale, fiind istoric, memorialist, poet, dramaturg, critic si
istoric literar. A fost professor la universitatea din Bucuresti, membru
al academiei romane si al altor academii straine. Preocuparile lui
literare au fost concretizate in piese de teatru, versuri, cugetari,
evocarea unor personalitati, descrierea unor privelisti si inscrieri cu
caracter memorialistic. Primul din cele trei volume ale operei este
inchinat perioadei de formare a personalitatii sale de scriitor,
referindu-se la copilarie si tinerete. Nicolae Iorga relateaza cum a
invatat el romaneste in casa parinteasca, mai precis in casa mamei, unde
se vorbea limpede, frumos si, mai ales, puternic si colorat. El a facut
cunostinta cu slova tiparita prin intermediul Letopisetelor scrise de
Mihail Kogalniceanu, pe care si le aminteste ca fiind de vechi si bun
grai. Lectura a citit-o dupa plac, iar ceea ce se impunea mintii lui era
intamplarea, scena cu senzatia de viata. Avand o fire sensibila,
copilul avea senzatia ca se muta in alta lume, acea lume traita cu un
veac, cu doua, cu mai multe in urma. In spatiul mic al odaitei cu
tavanul in jos, el are senzatia ca vede luptele, ca participa la
judecatile Divanurilor. Sunt evocate cateva personalitati istorice:
Dabija-Voda cel care nu bea decat din oala de lut, Alexandru Ilias care
nu stia romaneste, dar era atat de bun, Dimitrie Cantemir prins cu
muscalii lui cu tot, in cursa de la Stanilesti. Prin lectura Nicolae
Iorga descopera farmecul unor carti frantuzesti din editura Calmann
Levy, datorita careia paretii de valatuci ai umilei casute piereau ca o
perdea de fum. Prin Orientalele lui Victor Hugo a vazut prinse in
flacari Sadoma si Gomora. El traieste mai mult in aceste carti decat in
odaita si devine stapan pe o lume intreaga. Autorul povesteste la
persoana I si reinvie un intreg univers prin care a trecut formandu-si
personalitatea. Naratiunea este vie, fraza este ampla si stilul sobru.
Autorul foloseste totusi cateva epitete si o comparatie. Nicolae Iorga
isi exprima in acest fragment sentimentele lui profunde pentru lectura
si dorinta de a cunoaste cat mai mult, pe care a simtit-o din copilarie.
