Sunt teiul lui Eminescu. Eram si eu fericit, pe cand dansul traia. La umbra mea isi scria poeziile, eu il inspiram... Acum ce sa fac? Vesnic trist. Colegii mei copaci au inceput sa ma strige.. "Posomoratul". Daca inainte prezenta domnului Mihai ma bine-dispunea... acum ca stau si ma gandesc ca nu-l voi mai vedea in veci, imi doresc sa nu ma fi nascut. Din toti arborii, al lui Arghezii, ciresul lui Creanga, copacul lui Topirceanu, eu sunt singurul trist... eu sunt cel mai tanar si nu am avut timp sa imi creez amintiri... Ei s-au distrat si nu au ce regreta, chiar si Luceafarul are o poezice si eu nu. Ba cred ca o sa-mi compun eu una, o sa fiu poetul .. RAMURA! Sa incerc niste versuri: "iara pierd vremea nitel\ Timpul e pierdut de fel\ Mereu sunt singur si trit\ Si nu mai am nici un risc" Asta e, o sa fiu remarcat ca si stapanul meu, si un poet ca el.
